Fostul apropiat al lui Netanyahu avertizează: dacă Bibi va fi reales, Israelul riscă pierderi majore

Cum s-a născut această relație complexă din anii '80?

Conflictul dintre moștenitorul imperiului de cosmetice și liderul de la Jerusalem se intensifică, transformând o prietenie de decenii într-o critică publică aspră în pragul alegerilor.

Leonard Lauder, figură centrală în lumea afacerilor și a comunităților evreiești, aruncă o umbră grea asupra perspectivei politice a statului evreu, subliniind riscurile majore pe care le implică un nou mandat pentru Benjamin Netanyahu.

Perspectiva sa, detaliată într-un interviu recent pentru publicația Haaretz și preluată de News. ro, pictează un tablou al democrației israeliene care, în opinia sa, a degenerat într-o formă instabilă de guvernanță, asemănătoare cu o „republică bananieră”.

Pentru Lauder, calitatea esențială care a diferențiat istoric Israelul de alte națiuni a fost tocmai soliditatea instituțiilor sale democratice. Totuși, dinamica actuală sugerează o eroziune gravă a acestor piloni. El avertizează direct că, în cazul în care „Bibi” reușește să-și consolideze puterea prin reelectie, statul se expune unei pierderi colosale, nu doar pe plan intern, ci și în percepția globală.

Critica se extinde dincolo de figura premierului; Lauder îl descrie pe Netanyahu ca fiind un „dictator”, comparând stilul său de conducere cu un „spectacol cu un singur actor”, unde normele fundamentale ale democrației sunt ignorate sistematic.

Dezavântarea nu se oprește la nivelul șefului guvernului. Lauder îndreaptă unghiuri critice și spre ceilalți doi piloni ai coaliției de dreapta: Itamar Ben Gvir, responsabil cu securitatea națională, și Bezalel Smotrich, șeful Ministerului Finanțelor.

Aceștia sunt acuzați că zgâpie imaginea internațională a țării, iar premierul este vinovat pentru că le oferă liberul curs acestei conduite.

Scenariul pesimist al lui Lauder se materializează dacă partidele de extremă dreapta ale acestora, Otzma Yehudit și Sionismul Religios, vor ocupa poziții de putere în viitoarea administrație.

Conform datelor de sondaj, fiecare dintre aceste formațiuni ar putea obține aproximativ opt mandate în Knesset, consolid astfel influența lor. Pentru Lauder, prezența lor activă în guvern ar condamna, practic, direcția parcursă de Israel.

În fața unei opțiuni clare de a-l respinge pe Netanyahu, Lauder a recunoscut o stare de dezgust profund față de mecanismele actuale ale sistemului electoral, declarând că nu va mai merge la urne. Cu toate acestea, forțat să aleagă un alternativă viabilă, numele pe care îl invocă este cel al lui Gadi Eisenkot, conducătorul formațiunii Yashar.

Deși cele două figuri nu s-au întâlnit niciodată în mod personal, Lauder nutrește un respect covârșitor față de fostul șef al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF).

Eisenkot este privit ca un „om adevărat”, dotat cu o sinceritate naturală care îl împiedică să rostească afirmații lipsite de fond.

În plus, lista persoanelor respectate de Lauder include și pe Avigdor Liberman, liderul partidului Yisrael Beytenu, confirmând astfel o axă de simpatie către politicieni considerați mai puțin compromiși de dramatismul actual.

Istoria relației dintre cei doi bărbați de afaceri și politică este una complexă, având rădăcini adânci în anii 1980. La momentul respectiv, Netanyahu își construisese cariera diplomatică, servind ca ambasador al Israelului la Organizația Națiunilor Unite. Legătura personală a fost consolidată de Lauder, care a facilitat contactul cu Arthur Finkelstein, un strateg de marcă al Republicanilor, într-un moment crucial pentru intrarea lui Netanyahu pe scena politică internă.

Prietenia a atins apogeu social prin organizarea, de către Lauder la New York, a unei recepții grandioase de rămas-bun pentru diplomat, eveniment la care au fost prezente nume mari din presa americană și cercurile guvernamentale.

Timp de ani, frecvența conversațiilor lor era ridicată, de la o dată pe săptămână până la dialoguri zilnice, pline de râsete și analize ale lumii politice.

Ruptura, conform mărturiilor lui Lauder, a început subtil, dar a fost catalizată de factori personali și de afaceri. Punctul de inflexiune a fost căsătoria lui Netanyahu cu a treia soție, Sara. În anul 2004, cu ocazia ceremoniei de bar mitzvah a fiului lor, Yair, soția premierului i-ar fi transmis lui Lauder o cerere specifică: un cadou cu o valoare de 25.000 de dolari.

Refuzul inițial a plantat semănături de tensiune.

Ce condiție i-a impus Netanyahu lui Lauder?

Situația s-a agravat ulterior când, într-un alt episod, Sara Netanyahu ar fi solicitat produse de la casa de cosmetice Estée Lauder în valoare de aproximativ 15.000 de dolari, cerere pe care Lauder a mai refuzat-o, conform surselor citate de Haaretz.

Aceste mici nemulțumiri financiare au creat un fundal de tensiune care a devenit vizibil pe scena politică.

Un alt element determinant în deteriorarea relației a fost implicarea lui Lauder în media, în calitate de acționar majoritar al postului de televiziune Channel 10.

La început, Netanyahu îl încuraja pe Lauder să preia controlul asupra televiziunii, dar dinamica s-a schimbat radical odată ce canalul a început să difuzeze reportaje critice la adresa premierului.

Plângerile repetate ale lui Netanyahu față de acoperirea media au transformat parteneriatul într-o sursă constantă de conflict. Când i s-a cerut o evaluare a impactului Channel 10 asupra legăturii lor, „A distrus-o.”

Poate cea mai revelatoare parte a mărturisirilor lui Lauder privește negocierile secrete de pace din anii 1990, când acesta a acționat ca intermediar între Israel și Siria. În acea perioadă, Netanyahu l-a autorizat să discute cu regimul președintelui Hafez al-Assad. Lauder susține că existau premise clare pentru un acord: Netanyahu acceptase termenii retragerii israeliene din Înălțimile Golan, iar Assad era gata să semneze documentul final. Existau doar două exemplare ale acestui proiect, ambele păstrate în prezent de Lauder.

Totuși, în ciuda avansurilor, Netanyahu a zădărnicit încheierea tratatului, alegând prioritățile politice interne în defavoarea stabilității regionale.

Lauder relatează că Netanyahu i-a impus condiția ca Ariel Sharon, atunci ministru al apărării, să semneze primul acordul. Argumentația premierului era că ar fi semnat el însuși doar dacă Sharon ar fi acceptat.

Lauder, după luni de eforturi diplomatice, i-a De ce, așadar, Netanyahu nu semna el și nu proteja interesele statului?

Ulterior, Netanyahu i-a cerut lui Lauder discreție publică, cerință respectată timp de aproape trei decenii, până la decizia de a dezvălui detaliile în contextul alegerilor pentru Knesset de săptămâna viitoare.

Ultima conversație directă dintre cei doi a avut loc în urmă cu doi sau trei ani, marcată de o distanță crescând.

Pe plan internațional, Lauder, care a ocupat funcția de președinte al Congresului Evreiesc Mondial timp de două decenii, oferă o perspectivă îngrijorătoare asupra izolării progresive a Israelului. Vizitele sale în Europa și alte state cu comunități evreiești ample, unde s-a întâlnit cu șefi de stat, îi-au permis să constate o răceală semnificativă. Concluzia sa este că Israelul a pierdut nu doar sprijinul Europei, ci și al diasporii evreiești. Deși loialitatea evreilor din afara țării rămâne, sentimentul de protecție reciprocă s-a diminuat, lăsând un gol de încredere.

Inquietant este, de asemenea, statusul relațiilor transatlantice. Ca vechi susținător financiar al Partidului Republican, Lauder observă o erodare a sprijinului din partea ambelor tabere politice americane. El susține că Israelul a pierdut deja Partidul Democrat și este în proces de a-l pierde și pe Republican, consecință a deciziilor luate de conducerea israeliană pe care le consideră contraproductive.

Această pierdere a bazei de susținere externe amplifică vulnerabilitatea statului.

În ciuda tonului sever al criticilor, Lauder insistă asupra faptului că identitatea sa sionistă rămâne intactă. El se definește ca fiind „profund israelian” și continuează să-și iubească țara, formulând observațiile sale dintr-o poziție de dragoste și grijă, nu de ostilitate.

Emoția sa a fost mobilizată recent de imaginile tinerilor care cântau despre pace la un festival din sudul țării, un simbol al speranței că societatea israeliană se poate regăsi.

Mesajul final al lui Lauder este unul de urgență: ne aflăm într-un moment de cruce decisiv. Dacă cetățenii își vor recapăta luciditatea și vor corecta cursul, Israelul își va putea asigura un viitor favorabil, evitând capcana unei pierderi majore.