Alegeri în Israel: Cine reușește să formeze noul guvern?

Miza celor 120 de mandate!

Scrutinul pentru cel de-al 26-lea Knesset, camera unicamerală a parlamentului israelian, se desfășoară astăzi, 27 octombrie 2026. Cetățenii își aleg reprezentanții într-un climat profund marcat de reverberațiile atacurilor din 7 octombrie 2023 și de conflictele armate care au urmat.

Denumirea „Knesset”, preluată din ebraică cu sensul de „adunare”, amintește de „Marea Adunare”, acel consiliu de 120 de înțelepți care, potrivit tradiției, a reorganizat comunitatea evreiască după exilul babilonian.

Acest număr a fost adoptat simbolic de parlamentul modern, fondat în 1949.

Sistemul electoral este unul strict proporțional: întreaga țară funcționează ca o circumscripție unică, iar alegătorii pun ștampila pe liste de partide. Doar formațiunile care trec pragul de 3,25% prind locuri în legislativ.

Pentru a asigura stabilitatea unui executiv, o coaliție are nevoie de minimum 61 de mandate. Acest prag, coroborat cu fragmentarea accentuată a electoratului pe criterii ideologice, religioase și etnice, face ca formarea guvernului să depindă mereu de negocieri la sânge. Altfel spus, simpla victorie în alegeri nu garantează fotoliul de premier; totul se decide la masa negocierilor.

Umbra războiului asupra urnelor?

Pe scena internă, discuția este acaparată de securitatea națională și de crizele politice. Benjamin Netanyahu, aflat la conducerea celui mai longeviv guvern din istoria recentă a țării, se află sub o dublă presiune publică.

Pe de o parte, este tras la răspundere pentru breșele majore de securitate care au făcut posibile atacurile Hamas; pe de altă parte, este evaluat pentru cum a condus războaiele de după, de la confruntările cu Hezbollah și Jihadul Islamic, până la cele cu Iranul.

Această dualitate complică dramatic campania. Pentru mulți alegători, experiența politică a lui Netanyahu și relația sa strânsă cu Casa Albă sunt motive suficiente pentru a-i lăsa în continuare mâna liberă. În tabără opusă, criticii văd în evenimentele din octombrie 2023 dovada clară că e nevoie de o schimbare la vârf. Deși există un consens național privind neutralizarea Hamas, a Hezbollahului și a programului nuclear iranian, disensiunile apar la metode: cum echilibrezi acțiunea militară cu diplomația și cum îți gestionezi aliații.

Alte trei teme interne aprind spiritele: raportul de forțe dintre guvern și sistemul judiciar, factura economică a războaielor și controversa legată de scutirea ultraortodocșilor de la stagiul militar – un punct critic pentru viitoarea stabilitate guvernamentală.

Bătălia politică se dă între două mari blocuri, niciunul omogen din punct de vedere ideologic. Tabăra conservator-naționalistă îl are în centru pe Netanyahu și partidul său, Likud.

Blocul naționalist caută continuitatea!

Această aripă susține supremația militară, o linie dură față de Teheran și Gaza, și respinge ideea unui stat palestinian în actuala arhitectură regională. Netanyahu mizează pe cartea experienței și pe parteneriatul strategic cu SUA.

De cealaltă parte a baricadei din dreapta se află parteneri vocali precum Otzma Yehudit, condus de Itamar Ben-Gvir, și Sionismul Religios, al lui Bezalel Smotrich.

Cei doi combină naționalismul teritorial cu o lectură strict biblică a dreptului suveran pe aceste pământuri.

În fața lui Netanyahu se ridică Gadi Eisenkot, fost șef al Statului Major și lider al formațiunii centriste Yashar. Eisenkot propune neutralizarea Hamas și o nouă formulă administrativă în Gaza, dar militează pentru soluții alternative de stabilizare.

În privința Iranului, acceptă intervenția armată ca să blocheze bomba atomică, însă separă acest obiectiv de o eventuală schimbare de regim la Teheran. În plus, respinge anexarea Cisiordaniei, fără a împinge însă agresiv spre un stat palestinian.

Poate opoziția divizată să învingă?

Un alt nume greu este Naftali Bennett, fost premier, care candidează în alianța Beyachad alături de Yair Lapid. Bennett reprezintă dreapta națională și susține menținerea așezărilor din Cisiordania, în timp ce Lapid aduce o tușă centristă, punând accent pe democrație și relația strânsă cu Occidentul.

Pe tablă mai apar Yisrael Beiteinu al lui Avigdor Lieberman (dreaptă seculară), Democrații conduși de Yair Golan (cu o agendă liberală) și formațiunile arabe Ra'am sau Joint List, care pot influența decisiv ecuația puterii prin votul lor din parlament, chiar dacă nu intră direct în coaliții.

Slăbiciunea majoră a opoziției rămâne însă lipsa unui program comun, dincolo de antipatia față de actualul premier.

Partidele ultraortodoxe, cunoscute drept haredi, joacă într-o ligă proprie.

Deși au guvernat mână în mână cu dreapta sionistă religioasă, ele au o doctrină diferită: în timp ce sioniștii religioși văd statul ca pe un proiect național-religios, ultraortodocșii își urmăresc cu precădere agendă comunitară și religioasă.