Franța, „bolnavul Europei”: criza economică și tensiunile sociale amenință stabilitatea țării

Cum a schimbat „Vestele galbene” peisajul politic francez?

Stabilitatea Franței, a doua putere economică a blocului comunitar, este în prezent supusă unui test sever, combinând o criză bugetară profundă cu o explozie a tensiunilor sociale. Investitorii au început să se retragă din obligațiunile de stat, solicitând randamente mai mari pentru a compensa riscul crescut, în timp ce guvernul se află într-o poziție delicată, cu opțiuni limitate pentru a echilibra conturile.

Cu apropierea alegerilor prezidențiale, țara riscă să devină centrul unei crize suverane în Europa.

În urma a două săptămâni de manifestații masive, în care sute de mii de cetățeni au ieșit pe străzi pentru a exprima nemulțumirea lor față de salariile insuficiente ale cadrelor didactice, starea degradată a instituțiilor școlare și scumpirea rapidă a costului vieții, Franța pare blocată într-o spirală negativă. Problema bugetară și disconfortul social se alimentează reciproc, creând o presiune suplimentară asupra celei de-a doua economii a UE.

Michel Barnier, fost șef al guvernului, a subliniat pentru Politico că Franța se află la limita unei crize financiare și că este esențial să se transmită un semnal clar către piețele financiare.

În timpul ultimului weekend de proteste, autoritățile au reușit să prevină repetarea jafurilor și a violențelor care au marcat primele demonstrații din 17-18 octombrie. Totuși, îngrijorările investitorilor rămân vii. Chiar înainte de deflarea protestelor, piața vindea obligațiuni franceze și cerea randamente mai mari pentru a acoperi riscul statului. Cauzele includ incapacitatea executivului de a diminua semnificativ deficitul, o datorie publică care se apropie de 3.500 de miliarde de euro, o creștere economică slabă și necesitatea de a reformă un sistem de pensii considerat insustenabil.

Temele sunt intensificate de perspectiva unui al doilea tur electoral în primăvara viitoare, unde s-ar putea confrunta Marine Le Pen, din extrema dreaptă, și Jean-Luc Mélenchon, liderul stângii radicale. Ambii susțin măsuri costisitoare pentru scăderea vârstei de pensionare, ceea ce ridică întrebări despre viitorul politic fiscal al țării. Până acum, pagubele provocate de violențele de stradă sunt estimate la zeci de milioane de euro, o parte importantă fiind acoperită de asigurări. Însă tulburările amenință să agraveze o situație deja fragilă, trimițând semnale negative către piețele, mai ales dacă manifestațiile persistă.

Mișcarea „Vestelor galbene”, care a avut loc între 2018 și 2020, în primii ani ai președinției lui Emmanuel Macron, a redus produsul intern brut al Franței cu aproximativ 0,1%. Comercianții au raportat atunci pierderi de două miliarde de euro.

Eric Lombard, care a deținut portofoliul de economie și finanțe anul trecut, a declarat pentru Politico că este evident că protestele au un impact direct asupra piețelor.

Bugetul propus de actualul prim-ministru, Sébastien Lecornu, pentru 2027 include deja economii de 43 de miliarde de euro, lăsând puțin spațiu pentru măsuri suplimentare.

Executivul se află astfel în fața unei alegeri dificile: fie se împrumutează și mai mult, transferând generațiilor viitoare povara unor plăți uriașe ale dobânzilor, fie se bazează pe ipoteza că protestele se vor stinge natural.

Avem un cuțit la gât și simțim picăturile de sânge pe jugulară, a afirmat un membru al guvernului, care a cerut anonimatul. Trebuie să arătăm că înțelegem furia cetățenilor.

Dar, dat fiind contextul de pe piețe, avem o marjă de manevră foarte redusă, a continuat acesta.

Mario Monti, fostul premier italian care a reușit să evite o criză financiară în 2011 prin austeritate și reformă a pensiilor, avertizează că situația se poate deteriora rapid.

„Lucrurile se pot mișca foarte repede”, a declarat el pentru Politico.

Monti amintește că, în timpul crizei datoriilor suverane din Italia, diferența dintre randamentele obligațiunilor italiene și cele germane pe zece ani a crescut de la aproximativ 150 de puncte de bază la peste 500 în doar câteva luni. În cazul Franței, acest spread a ajuns la 169 de puncte de bază la închiderea piețelor de vineri. O zi înainte, randamentul obligațiunilor franceze de referință pe zece ani a urcat la 5,14%, cel mai ridicat nivel din 2002.

Potrivit lui Monti, Franța a fost mult timp privită drept „copilul răsfățat” al Uniunii Europene, folosindu-și influența pentru a obține flexibilitate în aplicarea regulilor bugetare ale blocului.

Puțini așteptau ca o țară atât de mare și influentă să ajungă în prima linie a unei posibile crize a datoriilor europene.

Banca Centrală Europeană deține instrumente pentru a limita riscul unei crize în zona euro, inclusiv capacitatea de a cumpăra obligațiuni guvernamentale de pe piața secundară, sub anumite condiții. Totuși, Monti consideră că alegătorii francezi trebuie să înțelegă că o criză a datoriei suverane nu mai este un scenariu teoretic.

„Problema majoră este că publicul nu este suficient de îngrijorat de acest risc”, a afirmat el.

„Franța nu este pregătită psihologic să se considere ținta unei crize sau chiar punctul de plecare al unei crize care s-ar putea răspândi.”

De ce extremele politice câștigă teren în Franța?

Problemele Franței depășesc sfera strict economică. Mai mulți indicatori sugerează că societatea și-a pierdut încrederea în viitor. Un sondaj realizat luna trecută arată că nouă din zece francezi sunt pesimiști și cred că generația copiilor lor va trăi mai greu decât cea a părinților.

Un studiu european din începutul anului a demonstrat că doar jumătate dintre respondenții francezi sunt mândri de sistemul democratic al țării. Ca comparație, proporția ajunge la aproximativ două treimi în Germania și aproape 70% în Regatul Unit.

Acest pesimism a hrănit sprijinul pentru candidați de la extremele spectrului politic.

Marine Le Pen, a cărei platformă economică a fost criticată de unii economiști drept nerealistă, se bucură de un sprijin solid. La rândul său, Jean-Luc Mélenchon a promis o schimbare radicală a politicii economice și a declarat că vrea să pună datoria Franței „pe foc”. Potrivit agregării sondajelor realizate de Politico la începutul lunii, Le Pen era susținută de 34% dintre alegători, în timp ce Mélenchon avea 15%.

Împreună, cei doi acaprează aproape jumătate din intențiile de vot.

În tabăra moderată, Édouard Philippe, candidat de centru-dreapta considerat unul dintre cei cu cele mai mari șanse de a o înfrunta pe Le Pen, încearcă să se poziționeze drept susținător al disciplinei bugetare, gata să spună adevăruri incomode. Campania sa nu a reușit însă, până acum, să capete un impuls clar.

Oficialii, parlamentarii și diplomații intervievați de Politico sunt de acord că Franța nu se află în pragul unui scenariu similar celui din Grecia, unde statul ar fi obligat să nu-și mai plătească angajații sau creditorii.

Țara se confruntă mai degrabă cu o criză asemănătoare celei din Italia din 2011, când Mario Monti a preluat puterea de la Silvio Berlusconi.

„Nu suntem încă o republică bananieră care riscă să intre în faliment”, a declarat Charles de Courson, parlamentar centrist și expert în bugete. Totuși, scenele din timpul protestelor au subliniat amploarea tensiunilor sociale.

Într-un cartier la modă din arondismentul 11 al Parisului, în fața unui supermarket deja jefuit, un bărbat fără legătură aparentă cu magazinul îndemna trecătorii să intre și să ia ceea ce le lipsea.

La câțiva metri distanță, proprietarul unui restaurant chinezesc încuia ușa după fiecare client, încercând să blocheze accesul protestatarilor.

Aceste imagini sunt asociate, de regulă, cu țări aflate în pragul unei crize grave a datoriei suverane, nu cu o economie membră a G7.

Diplomați și economiști din Bruxelles, Washington și New York cred că Franța ar putea să nu onoreze angajamentul față de UE de a reduce deficitul bugetar la 3% din PIB până în 2029.

Charles de Courson susține că Franța „și-a pierdut întreaga credibilitate” în fața partenerilor europeni în ceea ce privește disciplina fiscală.

Eric Lombard a recunoscut, la rândul său, că autoritățile franceze nu și-au respectat angajamentele.

În numele poporului francez, ne-am asumat angajamente pentru a readuce finanțele publice pe o traiectorie sustenabilă, dar nu le-am respectat.

Eu am susținut ferm îndeplinirea acestor angajamente.

Colectiv, însă, nu am reușit să facem acest lucru, a declarat fostul ministru.

„Astfel, ne-am pus singuri într-o poziție de slăbiciune.”