Alegeri SUA: „Fără regi” și „Fără woke” — ce înseamnă pentru România

România nu posedă însă exercițiul îndelung practicat al echilibrului puterilor

Rezultatele votului popular în alegerile pentru Camera Reprezentanților din Statele Unite arată o împărțire a sufragiilor de 55% în favoarea partizanilor democrați, 44% pentru susținătorii republicanilor și 1,4% pentru ceilalți candidați. Această distribuție sugerează o polarizare profundă, deși aparența că „învingătorii iau tot” este o iluzie. Cele 44% ale cetățenilor nemulțumiți de politica democratică rămân prezenți, plini de energie și gata să își ia drepturile.

Progresul României nu depinde de James Talarico și Abdul El-Sayed, la fel cum nu a depins de Donald Trump și JD Vance. Avem în față o sarcină mult mai grea. SUA dispune de mecanisme de protecție instituțională, pe când noi suntem mai expuși. „Părinții fondatori”, așa cum americanii numesc strămoșii care au redactat Constituția, au demonstrat o inteligență remarcabilă prin crearea de sisteme care împiedică concentrarea excesivă a puterii. În Camera Reprezentanților, voturile au loc la fiecare doi ani, un sistem conceput pentru a păstra aleșii sub controlul direct al cetățenilor. La Senat, mandatul durează șase ani, astfel încât chestiunile strategice nu se decid sub presiunea unor majorități de zi cu zi. Președintele este ales pentru patru ani. Această suprapunere de cicluri electorale, fără a fi total sincronizate, reflectă o înțelegere avansată a naturii umane și a tentației spre putere necenzurată.

Fără aceste controale democratice, SUA și lumea ar fi înșelate să creadă că James Talarico, cu discursul său „L-am învins pe Goliat”, și Abdul El-Sayed sunt figure eterne. Exact cum, în ultimii doi ani, am fost dispuși să credem că Donald Trump și JD Vance, criticul Europei și României la Munchen, sunt invincibili.

România nu posedă însă exercițiul îndelung practicat al echilibrului puterilor. Riscăm să repetăm greșelile din start. Și pentru noi, costul este mult mai mare, deoarece nu avem marjă de eroare. O parte a lumii se bucură de „valul albastru” la putere, dar dacă abuzurile lui Donald Trump au adus democrații într-o poziție avantajoasă, e la fel de adevărat că excesele ideologiei „woke” au propulsat mișcarea MAGA. Ce a însemnat acest exces? La facultăți, de exemplu, în mijlocul anilor 2010, studenților li se spunea: „Vă-am selectat și vă asigurăm cadrul, dar fiecare este responsabil pentru propria educație”. Părea un exemplu excelent de asumare a responsabilității. Însă, în cinci-șase ani, ceremoniile academice au devenit locuri unde se vorbea cu tonul vechilor secretari de partid ai PCR, pline de cuvinte goale. În SUA, muncă grea a fost norma, dar ceva s-a schimbat radical.

Până la urmă, excesele corectitudinii politice și abuzurile administrației Trump au un punct comun

Competenți rectori au fost concediați deoarece grupuri de studenți radicali, care nu lăsau ceilalți să vorbească, considerau o „crimă de management” faptul că universitățile aveau investiții în companii de petrol și gaze. Nu conta ce legătură exista între ele. Înțelegerea ajungea să fie supusă dictatului ideologic.

Un episod din California a ilustrat această tendință. La o conferință de jurnalism de investigație, am asistat la o scenă unde un participant de la tribună explica entuziasmat cum o victimă a unei agresiuni poate deveni ad-hoc ziarist „pentru a face un reportaj obiectiv”. Această practică contrazicea toate regulile profesiei, dar era la modă și se numea „jurnalism comunitar”. Câteva mâini s-au ridicat, probabil ale participanților est-europeni. Un jurnalist american, nervos și el de situație, m-a consolat: „Stați liniștiți, nu știți că așa se face acum la noi?”. Era nervos, dar tăcut.

Până la urmă, excesele corectitudinii politice și abuzurile administrației Trump au un punct comun: ambele au semnalat o deprofesionalizare. O deprofesionalizare de tip „woke” și una de tip MAGA. Societatea a reacționat la ambele fenomene. În mod normal, o persoană incompetentă precum Kash Patel nu ar fi putut ajunge la șefia FBI, dar Trump l-a numit. Kash Patel nu ar fi putut juca rolul de pistolar nici în filmele lui Sergiu Nicolaescu, din care Călin Georgescu își împrumută replici eroice. Ce fac acum acei care au susținut politicianul „MAGA de România”? Probabil stau la conservare. Cei din umbră joacă „la temporizare”, așteptând întoarcerea roții. Este tactica lor preferată.

Trăim într-o epocă a „politicii fără învingători”, termen folosit de Ruy Teixeira și Yuval Levin, doi intelectuali care au lucrat împreună în ciuda diferențelor lor ideologice. Actul guvernării devine aproape imposibil în fața unei nemulțumiri publice constante, care cere mereu altceva. Deși rotațiile sunt frecvente, SUA au instituții profesionale dezvoltate și o prosperitate remarcabilă, ceea ce le permite să se recupere. În România, însă, recuperarea este dificilă. Nu avem capital suficient, nu avem timp, nu avem baza de talente umane la nivel înalt. Risipa se simte imediat. Dacă politicienii români și societatea în general credem că totul s-a resetat după alegerile din marți, vom repeta vechile greșeli. Aici nu avem deficit bugetar; suntem campioni la capacitatea de a exagera, ca să ne ascundem munc