Guvernul bavarez va reconstrui celebra reședință nazistă „Cuibul Vulturului

Poliția bănuiește o mână criminală și a reținut deja un bărbat!

Autoritățile bavareze au anunțat că vor reconstrui faimoasa clădire „Cuibul Vulturului”, o decizie motivată de greutatea sa istorică și de uriașul potențial turistic.

Anunțul vine după ce un incendiu devastator, izbucnit în seara de vineri, 23 octombrie, a transformat în scrum ultimul refugiu montan al lui Adolf Hitler care mai rezistase până astăzi.

Propagandă și realitate la altitudine

Arhivele regimului nazist sunt pline de imagini în care dictatorul german apărea alături de oaspeți, apropiați sau membri ai familiei în acest decor montan spectaculos. Deși Hitler deținea mai multe reședințe în zona Obersalzberg, Kehlsteinhaus – cocoțat la o altitudine de 1.834 de metri – era singurul care supraviețuise celui de-al Doilea Război Mondial.

Sau, mai exact, rămăsese intact până la acest incendiu devastator.

Poliția e pe urmele unui suspect

Poliția bănuiește o mână criminală și a reținut deja un bărbat de 33 de ani, prins în timp ce încerca să fugă de la fața locului pe o motocicletă. Pagubele se ridică la milioane de euro, ceea ce face ca reconstrucția să fie aproape sigură, având în vedere importanța locului.

„Sigur nu putem lăsa o ruină acolo sus”, a declarat ministrul de Interne al Bavariei, Joachim Herrmann.

Terenul din Berchtesgaden, aflat la mai puțin de douăzeci de kilometri de granița cu Austria, aparține statului Bavaria. Locația atrage anual până la 400.000 de vizitatori și găzduiește un restaurant, o berărie administrată de o fundație și o expoziție permanentă.

Cum a scăpat clădirea de furia aliaților?

De la diplomație la suveniruri luate de soldați?

Kehlsteinhaus este singurul supraviețuitor al unui vast complex nazist aproape complet șters de pe fața pământului după război. La vreo 5 kilometri distanță se afla Berghof, reședința privată de vară a lui Hitler, lăsată în ruine după bombardamentele aliate din 25 aprilie 1945.

La douăzeci de minute de mers pe jos se găsea pavilionul de ceai de la Mooslahnerkopf, demolat în 1951 de guvernul bavarez ca să taie elanul oricăror nostalgici.

Kehlsteinhaus a scăpat de buldozere pentru că era mai puțin asociat cu dictatorul, care îl vizita rar și nu îl considera un spațiu intim. Potrivit ziarului Frankfurter Allgemeine, s-ar putea ca vertijul de care suferea Hitler să fi contribuit la lipsa sa de afinitate pentru acest loc.

Construit pe un vârf stâncos extrem de greu de ajuns, refugiul presupune parcurgerea unui drum de aproape 7 kilometri lungime și o lățime de doar 4 metri, care urcă o diferență de nivel de 800 de metri. Pentru ultimii 100 de metri, turiștii pot lua un lift montan – pe care Hitler l-ar fi urât – sau pot o lua pe jos, pe o potec tocmită în stâncă.

Tocmai această izolare l-a salvat de la demolare. În plus, clădirea a scăpat neatinsă de bombe, așa că autoritățile au putut-o transforma ușor în atracție turistică. Numele de „Cuibul Vulturului” a fost o inspirație a unui ambasador francez în timpul unei vizite timpurii.

De la diplomație la suveniruri luate de soldați

Clădirea a fost ridicată în 1938 la comanda lui Martin Bormann, pentru întâlniri diplomatice de rang înalt. Zona Obersalzberg era închisă publicului și rezervată exclusiv elitei naziste. Cu interioarele sale spațiale și priveliștile spectaculoase, Kehlsteinhaus a găzduit și recepții oficiale, inclusiv nunta surorii Evei Braun, care își petrecea timpul acolo mult mai des decât dictatorul.

În salon trona un șemineu imens din marmură roșie de Levanto, oferit drept cadou de Benito Mussolini. După înfrângerea Germaniei, soldații Aliaților au prefăcut interiorul în post de comandă și au plecat acasă cu bucăți din șemineu pe post de suvenir.

O lecție de istorie sau o capcană comercială?

Pentru Germania democratică de astăzi, reconstrucția complexului Kehlsteinhaus redeschide răni și naște controverse, în ciuda entuziasmului oficialilor bavarezi. Până acum două decenii, istoria locului a fost exploatată comercial într-o manieră cel puțin discutabilă, prin cărți poștale și suveniruri cu tentă nazistă, fără o analiză istoriografică serioasă care să condamne deschis brutalitatea regimului.